În perioada 29–31 ianuarie 2026, cea de-a treia ediție a Conferinței Pain Management – Problem Based Learning: o abordare modernă și personalizată a reunit la Gura Humorului medici din multiple specialități, într-un cadru dedicat învățării aplicate și dialogului interdisciplinar.
Acest eveniment de referință a reunit specialiști din multiple arii medicale pentru a explora cele mai noi tehnici și abordări în managementul durerii.
Pe parcursul celor trei zile au fost analizate cazuri clinice reale, discutate soluții terapeutice personalizate și împărtășite experiențe, într-un format care a pus accent pe gândirea critică și pe aplicabilitatea imediată în practica medicală.
ZIUA 1: De la teorie la practică – explorarea durerii prin cazuri reale
Evenimentul a debutat cu intervenția Dr. Ovidiu Palea, medic primar ATI, specialist în Terapia Durerii și președinte ARAI, care a subliniat importanța educației medicale continue și a abordărilor interdisciplinare în practica clinică, esențiale pentru gestionarea eficientă a durerii cronice și acute.
Prima zi a fost marcată de sesiuni interactive, în cadrul cărora au fost analizate cazuri clinice relevante:
- durerea lombară joasă – de la simptom la soluție;
- durerea ca semnal de alarmă;
- utilizarea agenților neurolitici în injecțiile epidurale;
- caz de neurom al rădăcinii nervoase T7;
- durere persistentă la nivelul membrului superior la un pacient oncologic;
- durere pelvină post-traumatică;
- un caz complex de durere cronică abdomino‑pelvină.
Sesiunile au fost coordonate de speakeri de renume, specialiști în terapiile moderne ale durerii: Dr. Ovidiu Palea, medic primar ATI, Terapia Durerii; Asist Univ. Dr. Robert Szabo; Dr. Anca Ionescu, medic specialist Reumatologie; Dr. Ionut Branea, medic specialist ATI; Dr. Cătălin Lulciuc, medic primar Radiologie Intervențional și Dr. Eugen Oleineac, medic primar ATI.
A fost utilizată metoda Problem-Based Learning (PBL), care a oferit participanților un cadru interactiv pentru explorarea și analiza unor cazuri clinice reale. În acest context, au fost propuse planuri de management personalizat pentru fiecare situație prezentată, elaborate pe baza protocoalelor și metodologiilor aplicate la nivel internațional.
Ziua 2: Continuarea sesiunilor interactive, cu accent pe analiza cazurilor clinice și pe integrarea expertizei internaționale
Cea de‑a doua zi a Conferinței s-a desfășurat în același format interactiv, oferind participanților o perspectivă actualizată și interdisciplinară asupra strategiilor moderne de tratament al durerii. Prezentările sesiunii au inclus:
- evaluarea prin RMN postoperator timpuriu după discectomia endoscopică lombară;
- sindromul „failed back surgery”;
- caz complicat apărut în cadrul unui tratament invaziv al durerii;
- un caz de durere cranio‑facială atipică.
Speakerii primei sesiuni: , medic primar Neurochirurgie și Dr. Daniel Enache, medic rezident Neurochirurgie; Dr. Alexandru Nițulescu, medic primar Ortopedie și Traumatologie; Dr. Liem Liong, specialist în Anestezie și Terapia Durerii și Dr. Emil Istrate, medic specialist Neurologie.
Cea de-a 2 a sesiune a adus în atenție provocări diagnostice și terapeutice:
- eșecul unui bloc diagnostic – „rezistența” la anestezice locale;
- tehnica WALANT: alternativă la anestezia clasică sau doar un instrument suplimentar în managementul durerii?
- tipurile de durere: clasificare și prezentare de caz clinic;
- abordarea minim invazivă a unei metastaze osoase vertebrale.
Sesiunea a fost susținută de: Lect. Univ. Dr. Mihai Botea, medic primar ATI; Dr. Alin Pandea, medic primar Ortopedie și Traumatologie și Dr. Ana-Maria Ghițoiu, medic specialist Neurologie.
Aceste discuții le-au permis participanților să compare diferite opțiuni terapeutice, subliniind rolul esențial al tratamentelor personalizate și al colaborării multidisciplinare în managementul durerii. Pauzele dintre sesiuni au oferit, de asemenea, un context ideal pentru networking și schimb de experiențe profesionale.
Ziua 3: Evidențierea rolului esențial al abordării multidisciplinare în practica medicală
Ultima zi a conferinței a consolidat cunoștințele dobândite, subliniind importanța colaborării interdisciplinare în optimizarea tratamentului durerii. Sesiunile au inclus următoarele prezentări:
- durerea pelvină cronică;
- durere reziduală în contextul bolilor reumatice inflamatorii;
- complicații în intervențiile uzuale pentru tratamentul durerii;
- capcane de diagnostic în durerea fesieră;
- un caz de durere hemicorporeală persistentă.
Speakerii din ultima zi: Dr. Mădălina Sideri, medic primar Medicină Fizică și de Reabilitare; Conf. Dr. Florian Berghea, medic primar Reumatologie; Dr. Claudia Malancea, medic primar ATI; Dr. Iulia Szabo, medic specialist Reumatologie și Dr. Alexandru Marian, medic specialist ATI.
Evenimentul s‑a încheiat cu o sesiune de concluzii, în cadrul căreia participanții au discutat modalitățile de integrare a noilor concepte în practica clinică, subliniind importanța educației medicale continue în managementul durerii.
Pe lângă componenta științifică solidă, conferința a oferit un cadru ideal pentru a aprecia atmosfera liniștită și peisajele de iarnă din Gura Humorului, îmbinând sesiunile academice cu momente de relaxare și socializare. Participanții s-au bucurat de frumusețea sezonului, de activitățile recreative specifice zonei, iar cinele tematice au creat un context informal, propice consolidării relațiilor profesionale.
Cea de‑a treia ediție a Conferinței Pain Management – Problem Based Learning: o abordare modernă și personalizată a demonstrat încă o dată că inovația în educația medicală și aplicarea unor abordări moderne reprezintă piloni esențiali pentru îmbunătățirea practicii clinice. ARAI își reafirmă angajamentul de a continua această tradiție, oferind medicilor platforme interactive de învățare menite să transforme modul în care durerea este percepută și tratată în România.

—
Evenimentul a fost organizat de ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională.
Managementul și promovarea evenimentului sunt asigurate de Oameni și Companii și MedicalManager.ro.

